Vedere ca o muscă

Tipăreşte pagina Recomandă articolul Dacă aş avea un prieten tînăr şi dacă el m-ar întreba ce este poezia, l-aş trimite să citească cartea Buchetul de platină de Viorel Mureşan Editura Eikon, Cluj, Dar să o luăm mai încet.

În primul rînd, cartea este construită ca un fagure de viespi, semisferic: începe cu 33 de rime pentru umbră şi se încheie cu 33 de rime mici. O adevărată armată de poeme mici fac roată în jurul miezului, ciclul Cartea arsă.

Totuși, atunci când apar pentru prima oară, se recomandă consultarea unui oftalmolog.

Acesta este un ansamblu de patru-opt mii de ochi mai mici. Toţi au vedere.

Ochiul are forma unui diamant şlefuit, cu tot atîtea faţete. Privirea muştei ca, de altfel, şi cea a albinei, şi cea a poetului acoperă toate direcţiile deodată. Insecta asta vede de grade în jurul ei, deodată.

Inevitabil, însă, vederea e fragmentară. Imaginea unui obiect e mereu segmentată, iar asociaţiile de imagini trebuie că sînt absolut fabuloase. Şi lumea este fabuloasă şi foarte bogată.

Técnicamente, los escorpiones no muerden, pican. Din punct de vedere tehnic, scorpionii nu mușcăci înțeapă. Se rasguñan, tiran de los pelos, patean y muerden. Se zgârie, se trag de păr, lovesc cu picioarele și mușcă.

La vedere ca o muscă ca în ochiul de muscă, şi în ochii poetului nostru, imprevizibil, toate se leagă, toate sînt în corespondenţă. Mişcarea imaginii e centrifugă. Lumea lui Viorel Mureşan are tendinţa de a se desface, de a se răsfira, de a se descompune mai degrabă decît de a coagula, de a se aduna, de a face unităţi mari de sens.

Aceeaşi sugestie o dă chiar titlul cărţii.

Buchetul e, pînă la urmă, o reprezentare grafică a aceleiaşi răsfirări, a unului care se dezagregă, se sfărîmă. Un demon al segmentării bîntuie universul poemelor lui Viorel Mureşan.

Lama, cuţitul, sabia, dublul, ba chiar şi umbra o temă dragă poetului nostrutoate fac parte din aceeaşi recuzită a destrămării, a tăieturii, a ruperii, a sfîşierii. Cred că ar trebui să spunem cîteva cuvinte despre titlurile pe care le dă poetul poemelor şi cărţilor sale şi care îi poartă marca.

Îmi vine, uneori, să cred că jumătate din munca poetului la o carte stă în a-i căuta titlul.

Aici, să recunoaştem, poetul e un inspirat, căci găseşte titluri oarecum ermetice: Biblioteca de osPietrele nimiculuiRamele norduluiSîmbăta lucrurilor şi, de ce nu, acest Buchet de platină, din Nu aş vrea să se creadă că poezia lui Viorel Mureşan se încarcă, se cristalizează pe nişte vizibile structuri ori scenarii suprarealiste. Că, dacă nu mă opresc, degrabă nu mă mai opresc.