Subiectul și obiectul viziunii asupra lumii. Basarab Nicolescu: modele spirituale şi chipuri ale operei (II) | Un blog de Petrişor Militaru

Ulterior, această preocupare filozofică a căpătat denumirea de metafizică —- disciplină metateoretică generală în raport cu toate celelalte domenii de cercetare. Termenul de ontologie datează propriu-zis de la începutul secolului al XVII-lea, impunîndu-se treptat în limbajul filozofic al epocii moderne şi definitiv în cel al epocii contemporane.

Locul şi rolul ontologiei în sistemele filozofice Problematica ontologiei ocupă un loc de seamă în gîndirea filozofică, deoarece ea oferă premisele teoretice ale tuturor celorlalte discipline filozofice şi ale tuturor domeniilor ştiinţei. Ontologia începe prin a formula supoziţii despre existenţă în general, dar se desăvîrşeşte printr-un discurs asupra existenţei umane, asupra problematicii şi destinului omului contemporan.

Pe temeiul problematicii ontologiei, toate celelalte discipline filozofice, precum şi ştiinţele capătă o finalitate umanistă.

De aceea, în orice sistem filozofic, problemele de ontologie constituie un reper general pentru rezolvarea tuturor celorlalte probleme filozofice, de la cele mai teoretice, cu caracter pronunţat speculativ, pînă la cele mai concrete şi mai actuale cu care se confruntă omul epocii contemporane.

Conceptul și subiectul filozofiei ca știință. Filozofia subiectului și obiectului

Clasificări şi tendinţe istorice ale ontologiei Perspectiva generală în rezolvarea unitară a tuturor problemelor unui sistem filozofic este dată de poziţia teoretică şi metodologică de principiu a ontologiei. Sub acest aspect, concepţiile ontologice din trecut şi ele astăzi pot fi grupate în două categorii principale.

Pe de o parte, concepţiile ontologice moniste, care pornesc de la recunoaşterea unităţii existenţei, a unui principiu unic care stă la baza diversităţii calitative a fenomenelor, a multiplicităţii formelor de manifestare ale existenţei. Funcţie de natura acestui principiu, de modalitatea de rezolvare a problemei raportului dintre materie şi conştiinţă, teoriile moniste pot avea, la rindul lor, un caracter materialist sau un caracter idealist.

Monismul materialist se întemeiază pe teza materialităţii lumii, pe considerarea materiei ca esenţă a existenţei, iar a ideilor ca derivat şi produs reflectoriu al materiei ; monismul idealist se caracterizează prin afirmarea tezei idealităţii lumii, prin definirea ideii spiritului, conştiinţei ca esenţă sau temei al existenţei, 2 5 viziunea este miopie fiind concepută ca derivat, produs al ideii.

Pe de altă parte, concepţiile ontologice dualiste şi pluraliste, care concep existenţa în mod neunitar, ca avînd la bază două sau mai multe principii.

Obiectivitate (filozofie)

Concluzia pe care o implică subiectul și obiectul viziunii asupra lumii concepţie dualistă sau pluralistă este negarea primordialităţii materiei asupra conştiinţei, a determinării structurilor ideale de către cele materiale. De aceea, dualismul şi pluralismul conţin puternice accente de idealism şi, cel mai adesea, în măsura în care stabilesc limite materiei dincolo sau alături de care s-ar afla domenii de existenţă ideale, spiritualepledează nemijlocit în favoarea idealismului.

Pe terenul subiectul și obiectul viziunii asupra lumii diferenţieri ontologice fundamentale, modalităţile concrete de punere a problemelor diferă de la o epocă la alta şi de la un sistem filozofic la altul. Evoluţia istorică a problematicii ontologiei şi a ponderii acesteia în diferite sisteme filozofice pune în evidenţă cîteva tendinţe mai importante. Dacă la primele încercări de sisteme filozofice ponderea hotărîtoare o aveau problemele de ontologie, strîns legate de filozofia naturii în filozofia greacă antică, de exempluîn etapele următoare ponderea s-a modificat treptat în favoarea altor domenii ale filozofiei : uneori au avut preponderenţă problemele de etică, alteori de gnoseologie sau de teorie a valorilor ; în cele mai multe dintre concepţiile filozofice contemporane îndeosebi de orientare neopozitivistăponderea covîrşitoare o au problemele epistemologice.

În cadrul sistemelor filozofice mai vechi tratarea problemelor ontologice era în mai mare măsură distinctă de tratarea altor probleme, iar în unele cazuri ontologia constituia o teorie în sine ; treptat, ontologia s-a împletit din ce în ce mai strîns cu alte compartimente ale filozofiei, a devenit un suport teoretic pentru rezolvarea altor probleme, fiind uneori subordonată acestora în ce priveşte scopul, cum ar fi încercările contemporane de a da un temei ontologic teoriei ştiinţifice şi limbajului ştiinţei în acest sens evoluează unele interpretări neoraţionaliste şi chiar neopozitiviste, cum sînt cele ale şcolii analitice.

Ontologia tradiţională se referea cu precădere la natură, fiind — de multe ori — constituită în teorii cosmologice sau cuprinsă în acestea ; ontologia modernă şi, mai ales, cea contemporană se referă în aceeaşi măsură — uneori chiar cu precădere — la societate, obiectivul principal constituindu-l definirea statutului existenţial al omului, nu atît în universul natural, cît mai ales în universul social al creaţiilor tehnice, economice, culturale, politice, instituţionale etc.

Explicaţiile ontologice actuale ţin astfel tot mai mult de domeniul antropologiei filozofice.

Conceptul și subiectul filozofiei ca știință. În cadrul cercetării subiectul poate fi înțeles ca un singur individ sau un întreg grup social. Subiectul cercetării filozofice   este întreaga realitate obiectivă ca întreg, întreaga lume materială și spirituală, inclusiv omul însuși.

La origine — şi chiar pe parcursul evoluţiei sale, uneori cu prelungiri pînă în epoca contemporană — ontologia a avut un caracter speculativ ; treptat, odată cu dezvoltarea ştiinţei, mai ales începînd din secolul al XVIII-lea, ontologia s-a sprijinit din ce în ce mai mult pe cunoaşterea ştiinţifică, folosind rezultatele acesteia în fundamentarea tezelor ei.

De aceea, multe din preocupările ontologiei contemporane sînt de competenţa diferitelor domenii ale filozofiei ştiinţei. Interesul pentru ontologie a fost mai pronunţat în perioadele istorice de răscruce, din necesitatea de a reformula sau fundamenta concepţia despre lume a unei clase noi sau a unei epoci cu caracteristici noi.

Idealism clasic[ modificare modificare sursă ] Idealismul monistic susține că conștiința, nu materia, este baza a tot ce există. Este o concepție monistică deoarece susține că există un singur tip de lucru în univers și idealistă deoarece afirmă că acest lucru este conștiința. Anaxagora î. Mulți filozofi religioși sunt idealiști specifici. Idealismul hindus este central în filozofia Vendatei și a unor școli precum șivaismul kashmir.

Aşa s-au petrecut lucrurile în perioada Renaşterii sau la apariţia filozofiei marxiste — pentru care conceptul de existenţă materială şi mai ales cel de existenţă socială şi umană sînt fundamentale pentru reconstrucţia întregului sistem filozofic şi pentru finalitatea practică a reflecţiei filozofice. Pe linia acestor tendinţe, filozofia contemporană se caracterizează printr-o strînsă împletire şi interdependenţă dintre disciplinele filozofice, printr-o pondere a acestora foarte diferită de la un sistem filozofic la altul, printr-o nouă creştere a interesului pentru ontologie, printr-o deplasare sensibilă a acesteia spre problemele sociale şi umane, printr-o strînsă legătură cu ştiinţa.

Creşterea interesului contemporan pentru ontologie trebuie pusă în legătură cu progresul rapid al ştiinţei şi cu nevoia de a reformula în lumina datelor ei vechile probleme ontologice. Iar deplasarea preocupărilor de ontologie către problemele sociale şi umane este determinată de complexitatea deosebită a societăţii contemporane şi de nevoia de a stabili şi conceptualiza structura şi ordinea firească a laturilor componente ale acesteia, de a le raporta la om şi a explica pe această bază probleme importante, cum ar fi integrarea individului în colectivitate, fenomenele de alienare a omului contemporan, conducerea cît mai eficientă a vieţii sociale, raţionalizarea eforturilor umane în funcţie de perspectivele apropiate sau mai îndepărtate ale progresului civilizaţiei etc.

Orientări şi perspective contemporane în ontologie ; înnoiri fundamentale aduse de filozofia marxistă în ontologie Şi astăzi, ca şi în trecut, orientările şi perspectivele abordării problemelor ontologice sînt foarte diferite ; dar cu toată varietatea lor, teoriile ontologice contemporane se pot clasifica în cîteva orientări mai importante : — concepţii ontologice de tip tradiţional, naturalist-ştiinţifice sau apropiate de acestea, îmbrăcînd adesea forma unor tablouri cosmologice cele.

Aceste orientări se bazează mai ales pe cuceririle moderne ale fizicii şi astronomiei, în special pe ideea de curbură spaţiu-timp într-o geometrie gravitaţională ; — concepţii ontologice în care accentul cade în mod deosebit pe existenţa social-umană existenţa umanizatăpe latura acţională a existenţei umane şi sociale, pe civilizaţie şi cultură ; din subiectul și obiectul viziunii asupra lumii categorie fac parte, de exemplu, o serie de interpretări sociologice acţionaliste şi funcţionaliste Parsons, Mertonsau cele de sociologia culturii abordată din perspectivă structural-sistemică Abraham Moles ; — concepţii ontologice care pun accentul nu atît pe explicarea conţinutului şi a naturii existenţei, cît mai ales pe explicarea structurilor şi a organizării existenţei.

Din această categorie fac parte interpretările filozofice structuraliste şi holiste — acestea din urmă evoluînd spre formularea unei teorii generale a sistemelor L. Gadammer ; — concepţii ontologice care vizează cu deosebire devenirea existenţei în dauna explicării conţinutului ei în cadrul unitar al unei dialectici universale care ajunge pînă la societate şi la om, ca specie şi chiar ca individ O. Spann, P. Ubaldi, T. În afară de această clasificare a concepţiilor ontologice, al cărei criteriu vizează — după cum subiectul și obiectul viziunii asupra lumii vede — punerea accentului pe unul sau altul dintre domeniile sau aspectele existenţei, concepţiile ontologice contemporane mai pot fi grupate funcţie de perspectiva teoretico-metodologică generală ; sub acest aspect, vom avea, de asemenea, cîteva tendinţe principale : — concepţii ontologice fideiste sau teist-teologice, pentru care existenţa se identifică cu esenţa divină, mai mult sau mai puţin spiritualizată interpretări neobudiste, neotomiste, personaliste etc.

În fond, deosebirea dintre acestea şi concepţiile idealist-subiective tradiţionale constă în faptul că acestea din urmă puneau în centrul existenţei eul-subiect, în timp ce primele concep existenţa ca o chintesenţă a unui eu-obiect; — concepţii ontologice de orientare neopozitivistă aşa-zisul empirism logicpromovînd unele teze idealist-subiective într-o formă mai rafinată.

Din această perspectivă, cele 22 de arcane reprezintă, printre altele, 22 de evenimente, redate pictural, ce cuprind o cunoaştere tradiţională de la particulă un microcosmos concertat la maxim, plin de posibilităţi la lumea macro fizică, menită să îi ofere căutătorului informaţii esenţiale despre legile microcosmosului şi ale macrocosmosului. De această dată, Basarab Nicolescu ne oferă o abordare mai aprofundată a unor aspecte fundamentale pentru înţelegerea viziunii transdisciplinare despre om şi lume, împărţită în două secvenţe: una eseistică şi una de interviuri, ambele completându-se într-un mod fericit la lectură. Ţinând cont de aceste date, vom încerca să oferim cititorului, pe cât posibil, o sinteză accesibilă în care marile arcane ale transdisciplinarităţii să îşi dezvăluie semnificaţia, coerenţa şi aplicabilitatea.

Pentru empirismul logic, existenţa s-ar reduce la o lume de obiecte ideale construite raţional Carnap, Reichenbaeh. Astfel de orientări sînt încă alimentate nu numai de ecourile cercului vienez sau ale spiritului indeterminist al Şcolii de la Copenhaga, ci şi de anumite poziţii logico-semantice din zilele noastre A. Ayer ; — concepţii ontologice construite din perspectivă epistemologică sau logico-semantică dar din care se elimină elementele de empirism, inclusiv logicontologia constituind o supoziţie a teoriilor ştiinţifice Quine ; între altele, se încearcă o punte de legătură între teoriile ontologice şi cele logico-semantice sau gnoseologice, încercări de a reabilita integralitatea filozofiei Popper, Kotarbinskiprejudiciată multă vreme de către pozitivism prin contestarea existenţei reale şi prin negarea — în consecinţă — a dreptului ontologiei de a fiinţa ca domeniu teoretico-filozofic ; — concepţii ontologice neoraţionaliste şi chiar raţionalist-dialectice construite din perspectiva teoriei ştiinţelor F.

Gonseth, G. Bachelard, J. Piaget ; acestea înclină cel mai mult spre o viziune realist-materialistă asupra existenţei, apropiindu-se de concepţia ontologică materialist-dialectică. Dintre tendinţele raţionaliste contemporane, unele se dezic pe faţă de subiectivism şi logicism, în favoarea postulării tezei materialităţii lumii Mario Bunge.